Observati ca a absolvit facultatea de drept in 1951? Si ce s-a facut cand a crescut mare? Avocat pledant, adica ii apara pe detinutii politici de abuzurile sistemului juridic. (1951 procesele erau in floare cu chiaburii care infometau taranii, burgezii care sugeau sangele poporului, cu tradatorii de tara). Oare o fi fost judecator in acest timp? Nu stim cv-ul este un pic vag. Timp de (1989-1951=38 ani) a fost un prpadit de avocat pledant care s-a remarcat prin ce? Nu stiu.
Data naşterii: 19 noiembrie 1937
Locul naşterii: comuna Liteni, judeţul
Suceava
Starea civilă: căsătorit, un fiu
Studii: Facultatea de Drept din Bucureşti –
1963
1963–1965 – Judecător
1965–1989 – Consilier, şeful sectorului juridic al Consiliului
de Stat;
1989–1990 – Şef de sector la Consiliul Frontului Salvării
Naţionale;
1990–1996 – Secretar general al Camerei Deputaţilor;
1996–2000 – Deputat, membru în Biroul Permanent al Camerei
Deputaţilor (chestor, secretar şi vicepreşedinte);
2000 – Deputat;
2000 – Numit în funcţia de ministru pentru relaţia cu
Parlamentul;
2003 – Numit în funcţia de ministru delegat pentru relaţia cu
Parlamentul;
2004 – Judecător la Curtea Constituţională.
Lucrări redactate pentru sprijinirea activităţii
deputaţilor şi senatorilor:
- Procedurile parlamentare;
- Controlul parlamentar;
- Delegarea legislativă;
- Consideraţii privind iniţierea, dezbaterea şi efectele
moţiunii de cenzură;
- Cadrul constituţional şi regulamentar al angajării
răspunderii Guvernului;
- Codul parlamentar şi raporturile dintre Majoritate şi
Opoziţie;
- Suveranitatea parlamentului şi practica ordonanţelor de
urgenţă;
- Funcţionarea democratică a Parlamentului – condiţie
esenţială a consolidării democraţiei şi statului de drept;
- Constituţia României şi rolul opoziţiei în statul de
drept;
- Propuneri privind reformarea cadrului legislativ privind
sistemul politic şi instituţional;
- Democraţia socială – dezvoltarea logică a democraţiei
reprezentative;
- Rolul statului în perioada de tranziţie;
- Consolidarea statului de drept şi a sistemului
parlamentar.
Iniţiator sau coiniţiator al următoarelor
legi:
- Legea nr.96/1998 privind proclamarea Zilei Drapelului
Naţional;
- Legea nr.99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional
al României;
- Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al
României;
- Legea nr.26/1999 privind modificarea art.17 din Legea
nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru;
- Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea
ministerială;
- Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
Referendumului;
- Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative;
- Legea nr.124/2000 privind structura personalului Curţii
Constituţionale;
- Legea nr.137/2000 privind regimul juridic al terenului
aferent Palatului Parlamentului;
- Legea nr.171/2001 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat;
- Legea nr.77/2002 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României;
- Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate;
- Legea nr.353/2002 privind declararea ca oraş a comunei
Bălceşti, judeţul Vâlcea;
- Legea nr.429/2002 privind declararea ca oraş a comunei
Băbeni, judeţul Vâlcea;
- Legea nr.546/2002 privind graţierea şi procedura acordării
graţierii;
- Legea nr.676/2002 privind înfiinţarea comunei Titeşti,
judeţul Vâlcea;
- Legea nr.375/2003 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei;
- Legea nr.429/2003 de revizuire a Constituţiei României;
- Legea nr.232/2004 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale;
- Legea nr.233/2004 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul
Poporului.
Membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a
Camerei Deputaţilor;
Membru al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei
României;
Axinte.....Axinte.....hmmmmm.......Ahaaaa e ala care pregatea si cerceta din pdv al constitutionalitatii decretele lui Ceausescu. Oare credeti ca s-a opus lui Nea Nicu de multe ori? Il vedeti sa ii fi spus: Ba baiete ce vrei tu nu se poate ? Cu toate opunerile, protestele lui a stat linistit pana in '89. Acu, cu revolutia, s-a facut deputat fsn.(oare este de mirare?). (cate comune au fost facute muncipii/orase, numarati...ce initiative legislative a avut omu' ).
Oare credeti ca Predescu, Gaspar ,si au mai fost oameni pe acolo, au avut precum scop altceva decat dorintele lui Iliescu? Pai nu, pentru ca altminteri nu are fi ajuns acolo in ruptul capului.
Nu pot sa ii inteleg pe idiotii care spun: Pai daca l-a numit Basescu cu siguranta este un basist. Maine o sa vedem cine este IULIA MOTOC. Ce articole a scris, daca a scris, unde este recunoscuta si de cine? Ce onoruri a primit, daca cineva a onorat-o)?
PS. Oare ce inseamna basist?